Home » Local » Peste 1.200 de vehicule, verificate de polițiștii vasluieni! 93 de permise de conducere au fost reținute

Peste 1.200 de vehicule, verificate de polițiștii vasluieni! 93 de permise de conducere au fost reținute

În perioada 21 – 27 martie 2022, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în cadrul acțiunii organizată la nivel național “SPEED”  în cadrul Programului Operațiunilor Europene 2022 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Activitățile au vizat în mod special drumurile publice cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză.

În cadrul activităților derulate, la care au participat peste 55 de polițiști, au fost verificate peste 1200 de vehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 457 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale regimului legal de viteză, în valoare de peste 530 000 de lei. De asemenea, au fost reținute 93 permise de conducere, în 89 de cazuri fiind depășită limita legală de viteză cu peste 50 km/h iar în 4 cazuri fiind depășită limita legală de viteză cu peste 70 km/h.

Ieri, 27 martie 2022, ora 18:00, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu drumul european DE 581, în proximitatea localității Sălcioara, comuna Banca, județul Vaslui, au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, se deplasa cu o viteză de 142 km/h, condus de către un bărbat de 34 de ani, din comuna Vinderei, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: