SC Transurb crește numărul de stații pentru călători de la nivelul municipiului Vaslui. În acest sens, în perioada 14-28 februarie a fost pus în dezbatere publică proiectul privind modificarea programului de transport public.
„Având în vedere solicitările din partea cetățenilor, dar și modificările de trasee propuse, pentru a ține seama de necesitățile comunităților locale, se impune înființarea unui număr de 9 stații pe străzile: Decebal, 13 Septembrie, Dimitrie Cantemir, Păcurari, Paiu și str. Călugăreni”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre.
Noile stații de care vor beneficia vasluienii sunt: Str. Decebal, pe ambele sensuri – în zona Sala Sporturilor; Str. 13 Decembrie, pe ambele sensuri – în dreptul imobilelor 35, respectiv 44; Str. Dimitrie Cantemir, pe ambele sensuri – în dreptul imobilelor 65, respectiv 104, denumită “Stația Biserica Sf. Andrei”, în zona imobilului nr. 117 denumită “Stație Dimitrie Cantemir” și în extremitatea străzii Dimitrie Cantemir, denumită “Stație Cartier Veterani”; Str. Păcurari, pe un singur sens, situată în intersecția str. Păcurari cu str. Stejar; Str. Paiu, în vecinătatea imobilului nr. 15, denumită “Stație Capăt Piu”; Str. Călugăreni, situată în dreptul imobilului nr. 375, denumită “Stație Capăt Călugăreni”.
Cele 8 autobuze hibrid, achiziționate prin intermediul proiectului european dedicat dezvoltării transportului local, au fost transferate către SC Transurb Vaslui. Cele 8 mijloace moderne de transport în comun au o valoare de 11.946.000 lei și, prin punerea lor în circulație, vasluienii beneficiază de un mediu mai curat, ca urmare a reducerii noxelor.
Fiecare autobuz hibrid are 33 locuri pe scaune și 67 în picioare, motoare diesel hibrid, prize de încărcare a telefoanelor, aer condiționat/sistem de încălzire a aerului în sezonul rece, sistem de supraveghere video și rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități.
(Dănuț CIOBANU)