BusinessLocal

Licitația pentru modernizarea străzii Decebal a fost contestată! Investiția se ridică la peste 35 milioane de lei

Licitația organizată pentru adjudecarea lucrărilor de execuției a străzii Decebal din municipiul Vaslui a fost contestată. Licitația pentru proiect a fost lansată în luna ianuarie 2022 și este așteptat un răspuns de la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

Bugetul total al proiectului „Reabilitare strada Decebal” se ridică la suma de 35.047.570 lei, cu TVA. Principalele lucrări propuse pentru reabilitarea străzii Decebal vizează asfaltarea carosabilului, montarea de borduri noi, lucrări pentru siguranţa circulaţiei, amenajare piste de biciclete – pe tronsonul de trotuar pe partea Sălii Sporturilor, instalaţia de iluminat existentă va fi înlocuită şi se vor prevedea corpuri de iluminat cu LED, reţea canalizare pluvială pentru dirijarea apelor pluviale etc.

Prezent anul trecut în județul Vaslui la o ședință de lucru cu primarii, Mircea Abrudean, secretar general adjunct al Guvernului României, a precizat că există un adevărat sport național în România privind formularea de contestații.

Cea mai importantă prevedere din cele care vizează modificarea legislației se referă la obligativitatea încheierii contractelor de achiziție publică cu ofertantul care a fost declarat câștigător, după prima decizie CNSC.

„Până la introducerea noilor reglementări, exista posibilitatea după cum bine știți, să încheiați contractele de achiziție după prima decizie a CNSC, dar nu era o obligație, era până la urmă răspunderea autorității contractante. Acum este o obligație și în acest fel sperăm să fluidizăm procesul achizițiilor publice, pentru că știm foarte bine că afectează cel mai mult în acest moment proiectele de investiții, proiectele de dezvoltare”, a spus Mircea Abrudean.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button