LocalSocial

Bărbat din Hoceni, arestat preventiv pentru violare de domiciliu! Infractorul se ascundea în localitatea Matca

În cadrul activităţilor operative desfăşurate de polițiștii vasluieni a fost pus în aplicare un mandat de arestare preventivă. În data de 8 aprilie 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca, din cadrul Poliției Municipiului Tecuci, au căutat și depistat în localitatea/comuna Matca, județul Galați, un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în comuna Hoceni, județul Vaslui.

Pe numele acestuia, în data de 7 martie 2022, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”violare de domiciliu”, ”amenințare” și ”distrugere”. Infracțiunile ar fi fost săvârșite pe raza județului Vaslui.

Persoana sus-menționată a fost escortată și încarcerată la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button