National

Numărul cetățenilor ucraineni care intră în România este în creștere

În data de 12.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 65.276 de persoane, dintre care 9.429 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 12,9 % faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.721 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 16%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.787 cetăţeni ucraineni (creștere cu 18,7%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 12.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 694.783 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button