National

200 de milioane de lei – suma aprobată de Guvern pentru reabilitarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța

Guvernul va aproba alocarea a 200 de milioane de lei pentru operaţionalizarea infrastructurii de transport feroviar din Portul Constanţa, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Am discutat de măsurile pe care le-am luat, astfel încât Portul Constanţa să-şi mărească tot ceea ce ţine de infrastructura de operare. În această infrastructură componenta feroviară joacă un rol foarte important. Am identificat banii necesari şi, astfel, prin hotărârea de astăzi vom aloca 200 de milioane de lei pentru a putea să operaţionalizăm ceea ce ani buni de zile a fost blocat de vagoanele care au zăcut efectiv pe liniile din interiorul feroviare din Portul Constanţa. Prin această măsură vom continua să asigurăm ritmul şi capacitatea tuturor activităţilor de transport din port”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la începutul şedinţei şedinţei de Guvern, conform Agerpres.

Această sumă va fi folosită pentru:

– finanțarea integrală a lucrărilor pe 35 de linii care vor fi eliberate în perioada imediat următoare;

– asigurarea  bugetului pentru demararea licitațiilor și pentru contractarea lucrărilor pentru celelalte linii aflate în port;

– plata lucrărilor executate în primele luni după contractare.

Programul de reabilitare are ca scop:

– facilitarea preluării fluxurilor de marfă suplimentar inclusiv al celor provenite din zona de conflict;

– dezvoltarea transportului multimodal și implicit a activității Portului Constanța cu efecte imediate pentru susținerea economiei

sursă: digi24.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button