O fetiță de nouă ani a murit în elicopterul SMURD în drum spre spital după ce a fost lovită de o mașină
Sfârșit tragic pentru o fetiţă în vârstă de nouă ani, care a decedat joi seara, în timp ce era transportată cu elicopterul SMURD la spital, după ce fusese lovită de o maşină în comuna Bazna, a anunţat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu.
„SAJ Sibiu a trimis de la Mediaş de urgenţă un echipaj de tip B în localitatea Bazna, unde o fetiţă de 9 ani a fost lovită de un autoturism. Echipajul SAJ a acordat asistenţa medicală de urgenţă fetiţei care se afla în stare comatoasă. Fetiţa a fost transportată la CPU Mediaş şi în acelaşi timp a fost solicitat elicopterul de la Târgu Mureş. Pe timpul transportului fetiţa a intrat în stop cardiorespirator şi au fost începute manevrele de resuscitare. După multe minute de resuscitare, medicul de pe elicopter a declarat din păcate decesul victimei”, au precizat cei de la SAJ Sibiu.
Copilul a fost lovit de o maşină condusă de către un medieşean, în vârstă de 56 de ani, pe o stradă din comuna Bazna, potrivit Agerpres.