National

Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava ,organizează examenul pentru obținerea statutului de dietetician autorizat

Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în baza Legii 256 din 2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, organizează, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România (CDR), examenul la nivel național pentru obținerea statutului de dietetician autorizat.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este una din puținele universități din țară care oferă studenților programul de licență în specializarea Nutriție și Dietetică, până în prezent fiind la a 6-a generație de studenți care se pregătesc în acest domeniu, cu aproximativ 120 de studenți înscriși în anul curent. Programul de licență de 3 ani de Nutriție și Dietetică al Universității pregatește absolvenți cu abilități practice și teoretice competitive, în concordanță cu standardele internaționale. În permanență, USV este dedicată asigurării unei educații de calitate, dar și asigurării oportunităților de carieră absolvenților săi. Pentru aceasta, este necesară obținerea autorizației de liberă practică, una dintre condiții fiind promovarea examenului național de dietetician autorizat. Începând cu anul curent, Colegiul Dieteticienilor din România, ca și autoritatea profesională în nutriție și dietetică la nivel național, va emite avize de liberă practică absolvenților programului de Nutriție și Dietetică care vor promova examenul de dietetician autorizat și vor putea dobândi astfel calitatea de membru al CDR.

Pentru anul 2022, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează examenul de dietetician autorizat în data de 22 mai, urmând ca rezultatele finale să fie anunțate în data de 27 mai. Candidații care promovează concursul vor putea exercita profesia de dietetician autorizat, conform reglementărilor în vigoare la nivel național. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava ofera candidaților întrebări-model, precum și biliografia de examen în format electronic.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button