ANAF a publicat un material informativ dedicat contribuabililor care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat un nou material informativ, respectiv Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/ întreținere corporală.
Persoanele fizice care intenționează să obțină venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală au obligația înregistrării în registrul comerțului și autorizării funcționării și își pot desfăşura activitatea în următoarele forme de organizare:
- a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
- b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
- c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Ulterior înregistrării în registrul comerţului şi autorizării funcţionării, persoanele fizice au obligația de a depune la organul fiscal competent Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).
În cazul în care încep activitatea în cursul anului fiscal, persoanele fizice vor depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II – Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
În situația în care persoana fizică începe activitatea în luna decembrie a anului de impunere, aceasta va depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de impunere.
Informațiile referitoare la declararea veniturilor și la stabilirea și plata obligațiilor fiscale se regăsesc în materialul elaborat de specialiștii Direcției generale de asistență pentru contribuabili, acesta fiind accesibil pe portalul www.anaf.ro, la rubrica Asistență Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri Curente și alte materiale informative.
Rolul materialelor elaborate de specialiștii ANAF este de a îndruma contribuabilii să se conformeze voluntar la declararea veniturilor realizate și la plata obligațiilor fiscale.
Contribuabilii pot obține informații detaliate și telefonic, apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60.