National

Curățăm România! Curățăm Iașul! După o lună de campanie: 377 tone de deșeuri abandonate au fost colectate corespunzător!

La o lună de la debutul campaniei naționale „Curățăm România!”, în calitate de coordonator județean, Agenția pentru Protecția Mediului Iaşi a realizat bilanțul pentru județul Iaşi: 377 tone de deșeuri depozitate ilegal colectate din Natură în cadrul a 400 de acțiuni, cu implicarea a aproximativ 10.000 de participanți. În efortul de schimbare a mentalităților, ecologizările au fost însoțite de «dialoguri verzi» și vizite la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Țuțora pentru cca 700 de elevi și cadre didactice.  

Apreciem sprijinul și salutăm dedicarea tuturor primăriilor şi voluntarilor, dar şi instituțíilor și operatorilor care s-au mobilizat pentru această campanie: Direcția Silvică Iași, Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași (Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad), Sistemul Hidrotehnic Independent Pașcani (Administrația Bazinală de Apă Siret), Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași, Instituția Prefectului, Consiliulul Județean, Inspectoratul Școlar, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS), SC Salubris, SC Girexim

Deşeurile abandonate în Natură nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci și o pierdere economică. În urma sortării celor 377 de tone de deșeuri colectate în vederea recuperării materialelor reciclabile, cele mai mari cantități au fost de plastic, urmate de hârtie şi carton, apoi sticlă. Reciclabilele salvate au fost predate agenților economici autorizați.

 

 

Campania continuă până la 31 mai

Dacă inițial campania „Curățăm România” era planificată până pe 4 mai, în urma solicitărilor multiple din teritoriu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis prelungirea campaniei până pe 31 mai 2022. Sperăm că acţiunile de ecologizare vor continua la nivelul primăriilor,  cu atât mai mult cu cât o parte din cheltuieli pot fi decontate de Administrația Fondului pentru Mediu https://afm.ro/curatam_romania.php .

Cât priveşte activitățile educative în mediul școlar din judeţ,  acestea  se vor desfăşura  până pe 5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului. Prin aceste activități, dorim ca cetățenii să cunoască și să înțeleagă regulile ce trebuie respectate pentru păstrarea integrității mediului, a propriei sănătăți și pentru creșterea calității vieții.

Vă invităm deci pe cât mai mulţi să vă alăturați acestei campanii! Doar prin acțiune și    printr-un efort comun vom conștientiza că deșeurile trebuie prevenite, iar cele pe care nu le putem evita trebuie colectate selectiv, depuse în locurile special amenajate de unde sunt preluate şi tratate/reciclate în mod corespunzător de operatori autorizaţi.

Cei interesați să participe la ecologizarea zonelor de depozitare ilegală, sunt invitați  să contacteze primăria de interes!

 

Campania națională “Curățăm România!”, desfășurată sub sloganul “Vrem o țără fără deșeuri abandonate!”,  se desfășoară în perioada 4 aprilie –   31 mai  și implică participarea activă a tuturor instituțiilor din subordinea ori coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a unităților administrativ-teritoriale, a autorităților județene (Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar), precum și a voluntarilor și ONG-urilor.

Prin campanie se dorește schimbarea percepției și atitudinii factorilor de răspundere, a instituțiilor și a cetățenilor din comunități cu privire la poluarea produsă de deșeuri și necesitatea colectării selective a acestora într-un mod corect și prietenos cu mediul.

Astfel de acțiuni au nevoie să fie susținute de un cadrul legal propice. Prin urmare, executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,  OG nr. 38/06.04.2022 privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deșeurilor. Una dintre principalele prevederi ale actului normativ se referă la incriminarea unor fapte cu impact semnificativ asupra mediului și sănătății populației. Astfel, incendierea sau îngroparea deșeurilor constituie infracțiuni și se vor pedepsi cu închisoare de la trei la cinci ani. În plus, a fost definită în lege acțiunea de abandonare a deșeurilor, pentru care există o sancțiune contravențională atât pentru persoane fizice cât și juridice (amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice), care însă nu era aplicată corespunzător din cauza lipsei unei reglementări clare a respectivei acțiuni.

Pagina de Facebook a campaniei naționale “Curățăm România”: https://www.facebook.com/curatamRO

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button