InvatamantLocal

Profesorii de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui au participat la un proiect dedicat limbilor străine

Asociația pentru Tineret Emil Racoviță 2000 Vaslui anunţă finalizarea proiectului cu titlul “Approaches to language acquisition for adult students”, implementat în cadrul Programului “Erasmus+” 2014-2020, cu finanţare din partea Comisiei Europene, Actiunea Cheie 2/Parteneriate strategice in domeniul educației adulților, în perioada 1 octombrie 2019 – 30 aprilie 2022.

Proiectul a fost coordonat de ProEducaz.s. (Dobrá Voda u ČeskýchBudějovic, Cehia), în parteneriat cu instituții din Belgia, Spania, Polonia, Finlanda, Suedia, Bulgaria, Turcia și România. Obiectivul general al proiectului vizează identificarea de metode și instrumente pentru profesori și formatori în vederea asigurării unei predări eficiente și de calitate a limbilor străine.

Pentru realizarea obiectivului general, activitățile proiectului s-au concentrat pe: promovarea conștientizării importanței vorbirii limbilor străine în societatea globalizatoare; îmbunătățirea accesului la instrumentele didactice și de instruire, inovatoare, de calitate, pentru predarea limbilor străine cursanților adulți; schimbul și evaluarea diverselor abordări de predare a limbii engleze pentru adulți; furnizarea unei analize comparative a abordărilor colectate, axate pe beneficiile acestora și fezabilitate; promovarea învățării pe tot parcursul vieții, în special în raport cu importanța multilingvismului.

În perioada 21- 23 octombrie 2021 a avut loc în Lodz, Polonia primul program de formare destinat profesorilor de limbi străine la care vor participa 4 profesori din cadrul Liceului Teoretic“ Emil Racoviță” Vaslui. În perioada 28 martie 2022 – 01 aprilie 2022 a avut loc in Bruxelles, Belgia, cel de al doilea program de formare la care au participat 7 profesori din cadrul Liceului Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui.

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button