National

Ascunşi în două TIR-uri, încărcate cu mobilă şi paleți, 27 de migranţi au încercat să treacă frontiera ilegal în Ungaria

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 27 de cetăţeni din Bangladesh, India, Pakistan, Palestina, Turcia și Eritreea, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri. Şoferii celor două mijloace de transport, doi cetăţeni români, în vârstă de 29, respectiv 35 de ani, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranți.

În data de 17.05.2022, în jurul orei 00.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 29 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în România. Conform documentelor prezentate, acesta transporta mobilă, pe ruta România-Italia.

În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au  descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, șaisprezece cetățeni străini.

Persoanele descoperite  au fost preluate și transportate la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că este vorba despre zece cetăţeni din Bangladesh, trei cetăţeni din India, un cetăţean din Pakistan, un cetățean din Palestina şi unul din Eritreea, cu vârste cuprinse între 17 şi 47 de ani. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

Puțin mai târziu, la acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un alt cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleți, pe ruta România-Germania.

Și în acest caz, în urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, unsprezece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că şapte cetățeni din Turcia și ceilalţi patru sunt din India, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button