National

Poşta Română va distribui voucherele sociale pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile

Conform sursei citate, Poşta Română a semnat la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) convenţia pentru distribuirea voucherelor sociale pe suport electronic. Documentul semnat de ministrul de resort, Marcel Ioan Boloş, şi directorul general al operatorului naţional de servicii poştale, Valentin Ştefan, reglementează modul în care cardurile vor fi distribuite beneficiarilor.

Distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută la domiciliile acestora, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenţilor autorizaţi, întreaga perioadă de valabilitate a convenţiei fiind de 18 luni de la semnarea documentului.

„Prin semnarea acestei convenţii, Poşta Română subliniază, încă o dată, rolul strategic pe care îl are între instituţiile statului român, realizând legăturile dintre acestea şi cetăţeni. Mă bucură faptul că rămânem la acelaşi nivel de încredere pentru Executivul României, prin desfăşurarea acestui program extraordinar de important pentru segmentul populaţiei care are atâta nevoie de sprijin în această perioadă grea, marcată de criza economică”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, citat de Agerpres.

Aproximativ trei milioane de persoane din categorii vulnerabile urmează să primească cardurile emise pentru programul temporar „Sprijin pentru România”, care are alocat un buget de 3,1 miliarde lei, prin bugetul MIPE şi din fonduri europene nerambursabile.

sursă: digi24.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button