National

UAIC dezvoltă cooperarea academică cu Universitatea Kocaeli, Turcia

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), reprezentată de  prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare și conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN, Prorector pentru programe de licenţă, masterat şi activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, a efectuat luni, 23 mai 2022, o vizită de lucru la Universitatea Kocaeli din Turcia.

Delegația UAIC a avut o întâlnire cu reprezentanții Universității Kocaeli: prof. univ. dr. Ercüment ÇIFTÇI, prof. univ. dr. Nilgun FIĞLALI, prof. univ. dr. Ahmet KÜÇÜK – prorectori, conf. univ dr. Mustafa EREN, Secretar General, prof. univ. dr. Banu İNAN KARAGÜL, Coordonatorul Departamentului de Relații Internaționale și conf. univ. dr. Dilek FIDAN, Directorul Departamentului de limba turcă pentru studenți străini.

Vizita a avut drept scop încheierea unui parteneriat de cooperare academică în domeniile comune între cele două universități, în continuarea colaborării începute în anul 2020 prin acordul Erasmus+, prin intermediul căruia au loc schimburi de studenți și cadre didactice.

La discuții au mai fost prezenți Ayşenur TOPALOĞLU, Secretara Consilierului Educațional din cadrul Ambasadei Republicii Turcia în România și Şenel GERÇEK, lector în cadrul Lectoratului de limbă turcă de la UAIC.

La finalul întâlnirii, reprezentanții celor două instituții au vizitat și Departamentul de limba turcă pentru studenți străini.

Lectoratul de limbă turcă din cadrul UAIC a fost înființat începând cu anul universitar 2021-2022. La cursurile de limba turcă, susținute de lectorul Şenel GERÇEK, afiliat Universității Kocaeli, au participat peste 80 de studenți ai UAIC, ceea ce va face posibilă includerea acestor cursuri printre disciplinele facultative ale Facultății de Litere, începând cu anul academic 2022-2023.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button