Peste 24 tone de deșeuri de ulei alimentar transportate ilegal din Bulgaria și oprite la PTF Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier alături de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu, nu au permis intrarea pe teritoriul României a unui ansamblu rutier care transporta cantitatea de 24 tone de deșeuri de ulei alimentar.
La data de 25.05.2022, în jurul orei 17.35, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 52 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, ulei alimentar uzat.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu.
În urma verificărilor, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau deșeuri de ulei alimentar, în greutate de 24.540 kilograme, încărcate din Bulgaria și care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul Austriei.
Având în vedere existența unei neconcordanţe între marfa transportată şi documentele prezentate de către şofer, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.