National

Peste o sută de cetățeni străini depistaţi ascunși în trei autovehicule la PTF Nădlac și PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Nădlac și PTF Nădlac II – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – au depistat 104 cetăţeni din Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, India, Pakistan și Nepal, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu folie și frigidere, precum și într-un autoturism.

În ultimele 24 de ore, la punctele de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II – județul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România, respectiv Bulgaria, conduse de un cetățean român și un bulgar și unui autoturism condus de un cetățean român. Șoferii automarfarelor transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, folie și frigidere pentru societăți comerciale din Germania și Italia, iar șoferul autoturismului se deplasa neînsoțit pe ruta România-Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci și în portbagajul autoturismului, o sută patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din diverse state -Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, India, Pakistan și Nepal și intenționau șă ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button