Home » Local » 30 de polițiști de la Serviciul Rutier Vaslui au verificat 220 de vehicule. Au fost reținute permise și aplicate amenzi de peste 36.000 de lei

30 de polițiști de la Serviciul Rutier Vaslui au verificat 220 de vehicule. Au fost reținute permise și aplicate amenzi de peste 36.000 de lei

În perioada 28 – 31 mai 2022, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, împreună cu polițiști de ordine publică din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui și Secției 6 Poliție Rurală Negrești, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au acționat, preventiv-reactiv, pe raza județului Vaslui, în special pe acele sectoare de drum cu un risc rutier ridicat, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră dar și pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză sau care se află sub influența alcoolului. 

În cadrul activităților desfășurate, cei 30 de polițiștii vasluieni participanți au verificat peste 220 de vehicule și legitimat peste 250 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 136 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.000 de lei. Dintre acestea, 134 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice). De asemenea, au fost reținute 18 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h (14), depășire neregulamentară (3) și neacordare de prioritate pietoni (1) iar certificatul de înmatriculare a fost retras pentru valabilitate expirată I.T.P.

Polițiștii hușeni efectuează cercetări față de un bărbat care a fost depistat zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălca prevederile legale în vigoare.

În data de 29 mai 2022, ora 16:00, polițiștii Secției 4 Poliției Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal  DC 245E, în localitatea Budești, comuna Crețești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un motociclu fără plăcuțe de înmatriculare, condus de către un bărbat în vârstă de 25 de ani, din comuna Oltenești, județul Vaslui. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motociclul nu avea emisă asigurare obligatorie auto iar inspecția tehnică periodică era expirată din luna august 2021.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii hușeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public. Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate. Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*