Manifestări dedicate Zilei Eroilor
Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, vor participa joi, 2 iunie, la ceremonia militară și religioasă organizată, cu prilejul Zilei Eroilor, la Mormântul Ostașului Necunoscut situat în Parcul Carol I din București.
Manifestări comemorative similare vor avea loc și în garnizoanele din țară, la mausolee, cimitire și monumente dedicate eroilor români, cu participarea reprezentanților autorităților locale, unităților școlare, cultelor religioase, asociațiilor de veterani și ai organizațiilor neguvernamentale. În cadrul acestor manifestări vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României sau în misiuni executate în teatrele de operații.
Cercurile și bibliotecile militare organizează manifestări evocatoare dedicate „Zilei Eroilor”, simpozioane, întâlniri cu istorici sau cu veterani de război, vizite la muzee și monumente comemorative și expoziții de carte.
În București, manifestările vor avea loc după următorul program:
– Ora 10.00, la Cimitirul Israelit „Filantropia” va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane de flori.
– Ora 12.00, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut (din Parcul Carol I), la Monumentul eroilor militari căzuți în misiune în teatre de operații și pe teritoriul României (Parcul Tineretului), la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea Națională de Apărare „Carol I”), la Cimitirul Militar Ghencea și la Cimitirul Eroilor Revoluției.
În cadrul ceremoniei de la Mormântul Ostașului Necunoscut, pe lângă momentul religios „Ecleziastul” și recitarea poemului „Nu-l uitați”, de Nichita Stănescu, de către elevul caporal Pătru Bănulescu (clasa XI-a D a Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza), veterani de război, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și reprezentanții conducerii MApN, vor rosti nume ale eroilor români, iar în semn de respect și prețuire, militari ai Brigăzii 30 Gardă vor executa exerciții de drill-team.
– Între orele 13.00 și 15.00, la același monument, persoanele care își vor exprima dorința de a-i omagia pe eroi o vor putea face în cadrul „Rostirii solemne a numelor eroilor români căzuți la datorie”.
– De la ora 21.00, concert de muzică patriotică susținut de Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” pe esplanada Palatului Cercului Militar Național.
– Începând cu ora 21.30, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor executa retragerea cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Bulevardul Eroilor– Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
În mod simbolic, torțele detașamentului de militari ai Brigăzii 30 Gardă vor fi aprinse de veteranii răniți în teatrele de operații, din echipa Invictus România, însoțiți de studenți militari. În prealabil, aceștia vor aprinde o torță de la flacăra veșnică ce arde la Mormântul Ostașului Necunoscut (ora 18.00) și se vor deplasa în alergare, aproximativ 20 de kilometri, pe traseul – Monumentul Eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul României din Parcul Tineretului – Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” – Monumentul Eroilor Geniști din fața Palatului Cotroceni – Monumentul Eroilor Sanitari din Parcul Eroilor – Monumentul Eroilor Ceferiști din fața Gării de Nord – Arcul de Triumf de pe Șoseaua Pavel Kiseleff – Monumentul Eroilor Aerului de pe Bulevardul Aviatorilor – Palatul Cercului Militar Național (cu sosire la ora aproximativă 21.20).
– Ora 22.30, la mormintele eroilor din Cimitirul de Onoare românesc Ghencea Militar vor fi depuse, de studenți ai Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, candele aprinse și flori.