LocalSocial

Străzi pline de șoferi beți! Poliția Rurală Negrești a verificat peste 30 de autovehicule

În perioada 04-05 iunie 2022,  polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești, au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise cu violență.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificate peste 30 de autovehicule, legitimate peste 45 de persoane și s-a constatat săvârșirea a două infracțiuni. În urma activităților derulate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.500 de lei. Dintre acestea, 4 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 2 au fost aplicate la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și una la Legea 132/2017, privind asigurarea obligarorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. La data de 04 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN 15 D, în localitatea Dumești, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

test

Totodată, polițiștii negreșteni efectuează cercetări față de doi bărbați care au fost depistați zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

La data de 05 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Căzănești.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 06 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada A.I.Cuza, în localitatea Negrești, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.

Extras din Codul Penal Articolul  336. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button