În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, polițiștii vasluieni au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea.
Marți, 7 iunie 2022, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au căutat și depistat în comuna Epureni, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Horga, comuna Epureni, județul Vaslui.
Pe numele acestuia, în data de 7 iunie 2022, Curtea de Apel Iași a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de ”deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu”. Infracțiunea a fost săvârșită în luna august 2021, pe raza comunei Epureni.
Persoana sus-menționată a fost preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, și condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.
Miercuri, 8 iunie 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat în municipiul Vaslui, un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 2 ani și 7 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”distrugere (prin incendiere)”. Infracțiunea a fost săvârșită în luna septembrie 2021, în municipiul Vaslui, bunul incendiat fiind un autoturism.
Persoana sus-menționată a fost escortată și încarcerată la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de instanța judecătorească.