Firmele de construcții fac rând la reactualizarea contractelor! Sunt deblocate proiecte de peste 45 de milioane de lei
de Dănuț CIOBANU
Constructorii fac rând la actualizarea prețurilor la contractele de execuție aferente mai multor investiții în infrastructură. În contextul exploziei prețurilor la materialele de construcții, gaze și energie electrică, fără o actualizare a prețurilor există riscul ca aceste proiecte să se blocheze. Firmele au 45 de zile să depună cereri pentru actualizare, iar CJ Vaslui trebuie să răspundă în 45 de zile la aceste cereri.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui va actualiza devizul general pentru lucrările rest de executat la mai multe proiecte pe infrastructură. Decizia vine în contextul majorării prețului la materialelor de construcții, precum și creșterea prețului pe piețele de energie electrică și gaze naturale, a combustibilului etc.
Practic, ajustarea prețurilor contractelor permite finalizarea obiectivelor de investiții, eliminându-se astfel riscul major de a determina întârzierea/rezilierea sau chiar blocarea proiectelor. Coeficientul de ajustare este stabilit prin raportare la indicii de cost în construcții, comunicați de Institutul Național de Statistică.
„În ceea ce privește actualizarea prețurilor la materialele de construcții, am avut o legislație mai bună decât pe proiectele europene.Cu ajutorul acestei legislații am reușit să facem reactualizarea prețurilor. Prestatorii au 45 de zile să depună cereri din dorința de a-și adapta contractele, iar noi avem 45 de zile să răspundem la aceste cereri”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.
Unul dintre proiecte este „Reabilitare și modernizare drum județean DJ 244 H : DJ 244 – Viișoara – Urdești – Găgești (DJ 244 B), județul Vaslui”. Drumul județean DJ 244 H trece ărin satele Dodești, Viișoara, Urdești și se încheie după parcurgerea a 15,595 Km, în drumul județean DJ 244 B Km 16+906 în localitatea Găgești. Finanţarea investiţiei se va face din bugetul local al Județului Vaslui și din bugetul de stat , după cum urmează: buget de stat: 19.253.430,606 lei; bugetul local: 419.257,451 lei.
Un alt proiect este vizează „Modernizare drum județean DJ 246: DJ 247 (Codăești) – Rediu Galian – Tăcuta –Focșasca – limită Jud. Iași, km 5+499 – 13+635, Județul Vaslui”. Finanţarea investiţiei se va face din bugetul local al Județului Vaslui și din bugetul de stat, după cum urmează: buget de stat: 13.810.600,29 lei; bugetul local: 284.985,53 lei.
Un al treilea proiect privește „Reabilitare și modernizare drum județean DJ 243 B: Bârlad (DJ 243) – Crâng – Ciocani – Movileni – Coroiești de Sus – Limită județ Bacău, L = 6,630 km, județul Vaslui”. Finanţarea investiţiei se va face din bugetul local al Județului Vaslui și din bugetul de stat , după cum urmează: buget de stat: 12.382.937,60 lei; bugetul local: 251.649,37 lei.