Local
Municipiul Bârlad este de o vreme gazda unui imens șantier ce are drept obiect înnoirea orașului însuși
Urmează o intensificare a acestui proces, întrucât municipalitatea are în derulare în mod concomitent un număr de proiecte de investiții nemaiîntâlnit în ultimii 50 de ani. Printre acestea, se numără și cel privind modernizarea rețelei de iluminat public, derulat cu fonduri europene, lucrări care se află acum la faza de îngropare a cablurilor.
Primarul Dumitru Boroș transmite populației apelul de a manifesta înțelegere față de disconfortul creat pe străzile orașului.
„Mă incomodează și pe mine la fel ca pe toți bârlădenii, zgomotul, praful și săpăturile, care tulbură dinamica firească a vieții noastre cotidiene. Sunt la curent cu nemulțumirile apărute. Dar trebuie să înțelegem toți că orașul civilizat și modern pe care îl visăm nu se poate înfăptui altfel”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Finalizarea la termen a proiectului poate fi afectată și de obstacolele pe care constructorii le întâlnesc pe traseu, cum ar fi mașinile parcate în perimetrele afectate de lucrări. Au fost
cazuri în care s-a impus intervenția polițiștilor locali.
„Bunăvoința oamenilor în acest caz este încă o cale pentru a scăpa mai repede de disconfort. La final, ne vom bucura toți de lipsa cablurilor aeriene, de un iluminat modern, cu becuri led, ce va genera reduceri semnificative de cheltuieli de la bugetul local. Banii economisiți vor fi direcționați către alte investiții ce ne vor ușura viața”, a mai precizat primarul Dumitru Boroș.
În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, sunt în derulare următoarele proiecte:
1.Construire corp nou Grădinița nr. 5 (realizat 60%);
2. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale (realizat 9%);
3. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8 (realizat 25%)
4. Modernizare iluminat Grădina Publică (realizat 95%);
5. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (realizat 35%)
7. Investiție privată Dedeman (realizat 20%);
8. Reabilitare și extindere rețele apă și canal (realizat 25%);
10. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene (realizat 7%)
11. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene (realizat 18%)
12. Reabilitare termică secția Pediatrie (realizat 75%)