National
Salariul mediu net, în creștere față de anul trecut
Salariul mediu net a crescut în aprilie cu 11,4% față de aceeași lună din 2021, până la 3.967 lei. Totuși, în aprilie, și inflația urcase la 13,8%.
Datele INS arată că:
- În luna aprilie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.443 lei, cu 42 lei (+0,7%) mai mare decât în luna martie 2022.
- Câştigul salarial mediu net a fost 3.967 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 30 lei (+0,8%).
- Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în IT (9.746 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei).
- Comparativ cu luna aprilie 2021, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,4%, sub rata inflației.
- Conform INS, rata inflației fusese de 13,8% în aprilie. În mai, deja a ajuns la 14,5%. Astfel, INS notează că indicele câştigului salarial real a fost 97,9% ȋn aprilie 2022 față de aprilie 2021.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- Cu -32,3% ȋn fabricarea produselor din tutun, cu -18,8% ȋn activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu -11% ȋn fabricarea băuturilor;
- Ȋn învăţământ, câștigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-1,7%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.