Home » National » A fost confirmat al doilea caz de variola maimuței în România, la un bărbat de 32 de ani

A fost confirmat al doilea caz de variola maimuței în România, la un bărbat de 32 de ani

Ministerul Sănătății anunță identificarea unui nou caz (al doilea) de variola maimuței în România: ”Este vorba despre un bărbat de 32 de ani. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din București săptămâna trecută iar investigațiile de laborator au confirmat astăzi că pacientul este infectat cu variola maimuței. Starea bărbatului este bună și acesta va rămâne în izolare. A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți”, potrivit informării de presă.

Primul caz a fost confirmat de autorități luni, fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din capitală, contact al unei persoane care a călătorit recent în mai multe țări europene.

OMS a informat recent că boala este endemică în vestul și centrul continentului Africa, iar primele cazuri în afara regiunii au apărut la începutul lunii mai. După cum a explicat OMS, boala se răspândește prin contact apropiat cu alte persoane, însă organizația nu se așteaptă ca boala să conducă la o nouă pandemie.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*