Home » National » Dosar penal pentru primul român confirmat cu variola maimuţei. Bărbatul a refuzat să dea informații cadrelor medicale

Dosar penal pentru primul român confirmat cu variola maimuţei. Bărbatul a refuzat să dea informații cadrelor medicale

Bărbatul de 26 de ani, care este primul pacient diagnosticat cu variola maimuţei în România, a refuzat să ofere informaţii cadrelor medicale referitoare la posibilitatea de a fi intrat în contact cu alte persoane. Astfel, poliţiştii Secţiei 12 s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omisiunea declarării unor informaţii.

Bărbatul de 26 de ani, care prezenta simptome specifice afecţiunii virale, a fost internat la o unitate spitalicească din sectorul 3. Acesta a refuzat să ofere informaţii cu privire la persoanele cu care a intrat în contact, iar în 14 iunie i s-a deschis cercetarea penală.

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este aproape imposibil să se ajungă la transmitere comunitară, însă ţara noastră va primi vaccinul împotriva variolei care vor fi administrate doar contacţilor direcți.

„Comisia Europeană are discuții cu un producător, în momentul de față, pentru achiziția unei cantități limitate, în jur de 100.000 de doze, care va fi repartizată statelor membre, proporțional cu populația, cu precizarea că se administrează două doze de vaccin pentru o schemă completă de vaccinare, dar doar la persoanele care sunt contacți sau în primele zile de evoluție a bolii la persoana infectată”, a declarat Rafila.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*