Home » National » Președintele Klaus Iohannis a plecat cu trenul la Kiev, acolo unde se alătură liderilor din Franța, Germania și Italia

Președintele Klaus Iohannis a plecat cu trenul la Kiev, acolo unde se alătură liderilor din Franța, Germania și Italia

Președintele Klaus Iohannis a confirmat pe Twitter vizita oficială la Kiev. Șeful statului a ajuns la gara din capitala Ucrainei și urmează să se alăture omologului său francez, Emmanuel Macron, cancelarului german Olaf Scholz și premierului italian Mario Draghi. Cei patru vor fi întâmpinați de Volodimir Zelenski.

 

Cei trei lideri occidentali au ajuns la Kiev cu trenul, evitând transportul aerian din motive de securitate. Reprezentanții de rang înalt ai Franței, Germaniei și Italiei se întâlnesc cu președintele ucrainean cu aproximativ o săptămână înainte de luarea unei decizii cu privire la cererea țării de aderare la UE și înaintea summitului NATO de la Madrid, de la sfârșitul lunii.

Vizita celor trei, cea mai însemnată întrevedere a unor lideri europeni cu președintele ucrainean de la începerea războiului, a fost organizată timp de două săptămâni și urmărește, de asemenea, să elimine criticile cu privire la răspunsului neadecvat al celor trei țări în raport cu războiul din Ucraina, notează Reuters

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*