Home » Administratie » Valoarea proiectului de extindere a UPU s-a majorat la 27 milioane de lei. Fundația construcției a fost finalizată

Valoarea proiectului de extindere a UPU s-a majorat la 27 milioane de lei. Fundația construcției a fost finalizată

Lucrările la proiectul de extindere al Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui au început în forță.  La o lună de zile de la debutul lucrărilor a fost realizat un procent de 7% din investiție.

„Lucrările la acest proiect sunt în execuție. S-a finalizat fundația, iar valoarea investiției a fost majorată la 27 milioane de lei cu tot cu dotări. Se lucrează și suntem într-un grafic de finalizare în trimestrul al III-lea din anul viitor”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Actualele spații ale UPU sunt insuficiente, iar prin extinderea unității cu un corp nou de clădire modernă se urmărește asigurarea confortului atât pentru personalul medical, dar mai ales pentru pacienți. Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei 56.000 de pacienți care trec, în medie, în fiecare an pe la UPU Vaslui.

Printre beneficiari se mai numără și cele 101 persoane care lucrează la UPU, precum și paramedicii care muncesc pe autospecialele de terapie intensivă. La finalizarea investițiilor, cadrele medicale din cadrul UPU vor avea condiții adecvate de muncă. Este vorba despre asigurarea unor circuite funcționale pentru dirijarea pacienților; supravegherea eficace a pacienților printr-un spațiu deschis de triaj; îmbunătățirea dotării cu aparatură medicală pentru diagnosticarea rapidă a pacienților, precum și asigurarea transferului cu maxima rapiditate a pacienților care necesită transport aerian de urgență către alte unități spitalicești.

Nu în ultimul rând, cei 170 de aparținători ai pacienților care se prezintă, în medie, zilnic la UPU au nevoie de spații adecvate de așteptare pentru reducerea stresului cauzat de timpul prelungit de așteptare, precum și asigurarea unor condiții optime pentru a primi servicii suport de consiliere și sprijin.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: