Comisia Europeană a aprobat schema de 500 de milioane EUR pentru împăduriri în România
Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a anunțat într-o postare pe Facebook că schema de 500 de milioane de euro pentru împăduriri în România până la jumătatea anului 2026 a fost aprobată de către Comisia Europeană.
„Victorie europeană pentru pădurile României! Comisia Europeană a aprobat schema de 500 de milioane EUR pentru împăduriri în țara noastră până pe 30 iunie 2026. Este vorba despre granturi directe pentru proprietarii publici și privați de terenuri adecvate pentru împădurire – inclusiv administrații locale. Pădurile din acest program nu pot avea mai puțin de 0,5 ha, dar sunt finanțate și cordoane forestiere de cel puțin 0,1 ha.
Pentru a primi banii, evident, trebuie respectate și alte condiții – să fie terenul adecvat pentru împădurire, speciile plantate la fel etc”, a scris Gheorghe pe Facebook.
Eurodeputatul a mai precizat că „acum trebuie doar scrise, depuse și implementate corect proiectele, că banii de la UE îi primim”.