National

Klaus Iohannis va participa joi și vineri la reuniunea liderilor din UE și Balcanii de Vest, la Consiliul European și la Summitul Euro

Președintele Klaus Iohannis va participa joi și vineri la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, Consiliului European și Summitului Euro în format extins, anunță Administrația Prezidențială.

„Reuniunea liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest va constitui o oportunitate de reafirmare, în actualul context geopolitic, a sprijinului liderilor Uniunii Europene pentru ancorarea europeană a Balcanilor de Vest și pentru avansarea și consolidarea procesului de extindere în baza criteriilor stabilite. Totodată, reuniunea va fi dedicată unui schimb de vederi cu partenerii din regiune pentru identificarea modalităților concrete de stimulare a proceselor de reformă și de întărire a cooperării în domenii cheie de interes comun, cu scopul consolidării rezilienței”, se arată într-un comunicat al Palatului Cotroceni.

Agenda reuniunii Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles, va include o dezbatere strategică privind definirea relațiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiați din Europa, situația din Ucraina, din perspectiva evoluțiilor de securitate și a sprijinului acordat de Uniunea Europeană pe multiple planuri, cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, în contextul publicării, la 17 iunie 2022, a Opiniilor Comisiei Europene, precum și rezultatele Conferinței privind viitorul Europei și etapele următoare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button