Home » National » Sânzienele – Tradiții și obiceiuri

Sânzienele – Tradiții și obiceiuri

Sânzienele sau Drăgaica reprezintă o sărbătoare populară românească în jurul căreia au luat naștere numeroase superstiții, dar și obiceiuri populare.

Sânzienele  erau văzute drept niște femei frumoase. Acestea sunt făpturi din mitologia românească, fiind asociate zânelor bune. Ele trăiesc în păduri sau pe câmpii și sunt responsabile pentru bogăția și abundența recoltelor.

Atunci când Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, atunci are loc și sărbătoarea cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului Hristos.

 

Tradiții și obiceiuri

Despre Sânziene se spune că intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. În plus, apără copiii de boli, cresc bobul grâului, sporesc rodul pământului, alungă grindina.

Tot ele înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși, iar fetelor mari, ursitul.

În unele zone, fetele își fac coronițe din Sânziene, pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*