National

Ludovic Orban va candida la preşedinţia României

Ludovic Orban, actual lider al partidului Forţa Dreptei, a anunţat că a hotărât să candideze la preşedinţia României. Acesta susține că îi este foarte greu să mai sprijine pe cineva pentru președinția României, după ce Klaus Iohannis „a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi a dat din nou România pe mâna PSD”.

„Nu am câştigat alegerile parlamentare, dar eram pregătit să guvernăm România, aveam echipă, aveam partener cu care puteam să construim o coaliţie solidă şi cu care să facem cu adevărat reformele necesare pentru România. Din păcate, cel care trebuia să sprijine acest proiect a trădat, Iohannis a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi Iohannis este cel care a dat din nou România pe mâna PSD, ăsta este adevărul. E adevărat că l-am sprijinit pe Iohannis, dar cine putea să îşi imagineze că omul care nu m-a păcălit numai pe mine, a păcălit şase milioane jumate de români, care toată ziua făcea pulbere PSD-ul, de dimineaţă până seara, care considera PSD-ul răul absolut, care garanta că victoria lui, a PNL, este de fapt victoria împotriva PSD, şansa de dezvoltare a României, el poate să se schimbe într-un asemenea hal, să facă exact opusul a ceea ce a făcut. Nu mi-aş fi imaginat niciodată şi asta e o învăţătură de minte. Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu”, a declarat Ludovic Orban.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button