National

Efectele caniculei asupra stării de sănătate a populației

Urmează o perioadă cu temperaturi ridicate și un indice de disconfort termic (indicele temperatura-umezeala – ITU) ridicat, care pot să determine efecte negative asupra sănătății populației din județul , mai ales pentru copii, vârstnici şi persoanelor cu dizabilități sau boli cronice (pot să apară lipotimii, probleme cardiace sau respiratorii).
Pe străzile cu asfalt încins și printre blocurile ce radiază căldură, chiar şi cel mai sănătos organism poate să cedeze. Fără o hidratare corespunzătoare, care să menţină temperatura corpului în jur de 37 grade Celsius, pot apărea crampele de căldură, insolaţie, epuizare sau şoc hipertermic.
Crampele de căldura apar la nivelul abdomenului, braţelor, membrelor inferioare, mai ales atunci când transpirăm abundent în timpul unor activităţi fizice solicitante. În aceste condiţii, orice activitate fizică va fi sistată, iar pacientul va intra în repaus într-un loc răcoros. Activităţile fizice intense pot fi reluate după mai multe ore, când canicula s-a mai potolit.
Este recomandat consumul de lichide precum apă, sucuri de fructe naturale sau de băuturi ce conțin minerale și vitamine (Ca, Mg, Zn, vitamina C). Dacă aceste crampe durează mai mult de o oră, este necesar consultul medical.
Epuizarea cauzată de temperaturile ridicate apare după câteva zile de călduri excesive şi se manifestă prin somnolenţă, senzaţia de slăbiciune şi oboseală, somn agitat sau insomnie. Aceste stări pot fi combătute prin odihnă și repaus în locuri răcoroase, consumul lichidelor, iar dacă simptomele continuă va fi solicitat ajutorul medicului.
Insolația este dată de expunerea directă şi prelungită a corpului la soare. Se manifestă prin: dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii. Riscul de insolaţie este mult mai ridicat la copii. De aceea, trebuie evitată expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11-18.
Persoana care a făcut insolaţie va fi dusă la umbră, încercându-se răcirea corpului cu gheaţă sau apă rece, ventilaţie, administrarea unei cantităţi consistente de lichid.
Șocul hipertermic este o urgenţă medicală. Apare ca urmare a incapacităţii organismului de a-şi menţine temperatura normală, aceasta crescând repede, ajungând/depăşind 40 grade Celsius.
Simptomele şocului sunt: pielea este foarte caldă, roşie şi uscată, dureri de cap violente, dezorientare şi pierderea cunoştinţei (leşin), eventual convulsii. În acest caz va fi solicitat serviciul de urgenţe medicale (112 – Salvarea). Până la sosirea acesteia bolnavul va fi dus la umbră, udat cu apă rece, dacă este posibil, persoanei i se face un duş rece. Fără acordarea rapidă a îngrijirilor medicale, şocul hipertermic poate fi fatal.
RECOMANDĂRI PRIVIND PROTECȚIA POPULAȚIEI PE TIMPUL CANICULEI:
– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
– Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
– Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
– Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare;
– Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
O mare atenţie trebuie acordată copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le periodic lichide, chiar dacă nu sunt solicitate. Părinţii trebuie să evite să iasă cu copilul din casă în orele cu temperaturile ridicate, mai ales dacă este vorba despre bebeluş (0-12 luni). În cazul în care este necesară deplasarea, atunci copilul va fi îmbrăcat lejer, chiar dacă are până la 9 luni, iar capul va fi acoperit cu o pălărie de soare. Copilul trebuie lăsat dezvelit atunci când doarme.
Nu este recomandat scăldatul în apa rece deoarece diferenţele mari de temperatură pot să determine apariţia şocului. Este bine ca în zilele cu temperaturi ridicate să fie evitate activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
Căldura de afară ne determină să preferăm confortul încăperilor dotate cu aer condiţionat scăpând din vedere riscurile la care ne supunem – uităm de microorganismele care se pot dezvolta într-un mediu umed, dar şi precauţiile pe care trebuie să ni le luăm atunci când ieşim afară din încăperile dotate cu aer condiţionat.
Putem face şoc termic în situaţia în care diferenţa de temperatură dintre exterior şi interior nu respectă valoarea ideală, respectiv de doar 5 grade Celsius.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button