BusinessLocal

Afacerile din turism sunt în picaj! Indicele de utilizare a locurilor de cazare a scăzut la 14,5%

Pandemia de coronavirus a ruinat activitățile din turism de la nivelul județului Vaslui. În luna aprilie 2022, numărul turiştilor cazaţi, (sosirile) în judeţul Vaslui, a fost de 2.571, înregistrându-se 3.620 de înnoptări. Spre comparație, în luna aprilie 2021 se înregistrau următoarele valori: 3.103 sosiri şi un număr de 4.184 de înnoptări.

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 14,5% în aprilie 2022 şi 20,9% în aprilie 2021.

La nivelul local, a fost parafat un protocol de colaborare dintre județul Vaslui și ”Asociația Călător prin România”. Potrivit  documentului, părțile își exprimă acordul privind cooperarea în vederea elaborării și aplicării politicilor de promovare a punctelor turistice din județul Vaslui.

Obiectul protocolului îl reprezintă colaborarea interinstituțională în vederea: realizării și montării plăcuțelor turistice digitale care conțin cod Q.R., care vor fi amplasate pe obiectivele turistice și monumentele de patrimoniu din județul Vaslui (costul de realizare și montare a acestora revine promotorului); completării cu informații din județul Vaslui și utilizării cu titlu gratuit a platformei digitale realizate prin grija promotorului (https://travellerinromania.com/), unde turiștii pot intra în contact cu istoria și legendele obiectivelor turistice, pot cunoaște portul popular și gastronomia tradițională din județ etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button