CJ Vaslui lansează în premieră o linie de finanțare pentru proiectele lansate de UAT-uri!
de Dănuț CIOBANU
Lipsa surselor de finanțare pentru investițiile locale a determinat conducerea Consiliului Județean Vaslui și primarii din județ să aibă o inițiativă în premieră. La nivel local, au avut loc discuții între edili și conducerea CJ-ului și s-a decis o formulă de finanțare pentru proiectele de dezvoltare lansate de UAT-uri.
„S-a ajuns la o concluzie, la o formulă de finanțare, dar văd că întârzie. Sper ca în perioada imediat următoare să primim banii și să declanșăm lucrările. Noi avem două proiecte, dar am înțeles că doar unul va fi finanțat. Avem un proiect pentru asfaltarea unui drum de 7 kilometri în Oțeleni și un alt drum de 5 kilometri în Barboși. Vom vedea ce drum asfaltăm. În afară de banii de la această sursă de finanțare va trebui să contribuie substanțial și bugetul local”, a spus Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni.
Reamintim că necesarul de finanțare al UAT-urilor din județul Vaslui este uriaș. Pentru a repartiza fondul de 6% din impozitul pe venit, CJ Vaslui a solicitat primarilor să prezinte nevoile de finanțare de la nivel local pentru acest an. Nici mai mult, nici mai puțin, primarii au solicitat fonduri care se ridică la 1,2 miliarde de lei în timp fondul de repartizat este de numai 32,9 milioane de lei.
În ceea ce privește resursele financiare, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a spus că trebuie foarte mare atenție din partea autorităților locale, atunci când vine vorba despre utilizarea unor instrumente financiare.
„Au fost mecanisme de împrumut pentru cofinanțarea proiectelor, împrumut din Trezorerie, pe care nu le-am utilizat. Acum pe cine să dăm vina, dăm vina pe noi dacă nu le-am utilizat! Noi, la CJ Vaslui, le-am utilizat, dar unii nu le-au utilizat din necunoaștere, dar necunoașterea legii nu te exonerează de răspundere și tot așa mai departe”, a explicat Dumitru Buzatu.
În total, județul Vaslui a avut declarate eligibile pentru finanțare prin PNDL 2 un număr de 251 de proiecte. Valoarea totală a proiectelor se ridică la suma de 860 milioane de lei. Din numărul total de investiții, CJ Vaslui derulează prin PNDL 2 un număr de 17 proiecte, care totalizează suma de 180 milioane de lei.