AdministratieLocal

Municipiul Vaslui va avea un bazin olimpic de 97 milioane de lei. Actualele ștranduri vor fi desființate

Pentru construcția bazinului de înot olimpic de pe strada Decebal nr.1, Primăria Vaslui trebuie să transmită Companiei Naționale de Investiții (CNI) amplasamentul în vederea executării proiectului.

Terenul are o suprafață totală de 10.311 mp, iar pe acesta se regăsesc cele două bazine amenajate cu destinația de ștrand. Cum aceste ștranduri nu fac parte din proiect, respectivele locații vor fi desființate.

Complexul care va cuprinde un bazin de competiții olimpice, un bazin de antrenament, un bazin pentru copii, 1.400 de locuri în gradene, vestiare și alte încăperi funcționale și de deservire.

Toate acestea vor sta la dispoziția tuturor amatorilor de înot și a celor care vor dori să se antreneze în vederea participării la competiții. Obiectivul de investiții a fost proiectat ținând cont de cerințele FINA (federație internațională recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional pentru competiții sportive acvatice), astfel încât la final să poată fi acreditat pentru campionate europene, campionate mondiale și olimpiade.

Prin organizarea de astfel de evenimente naționale și internaționale, orașul Vaslui va avea o vizibilitate și adresabilitate sporite, ducând, pe termen mediu și lung, la o creștere economică și la crearea de locuri de muncă. Totodată, extinderea infrastructurii de agrement este un obiectiv important pentru toți cetățenii care vor dori să practice înotul, bazinul urmând a fi deschis vasluienilor, dar și locuitorilor Zonei Metropolitane sau din orașele învecinate municipiului nostru.

Valoarea totală a investiției este de 97.129.067,95 lei cu TVA, finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin CNI, din care contribuția de la bugetul local este de 1.544.544,84 lei.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button