8.831 de noi cazuri Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.831 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 508 mai puţine faţă de ziua anterioară. 1.688 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În intervalul 28.07.2022 (10:00) – 29.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 28 decese ( 21 bărbaţi şi 7 femei), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 28 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.757 cu 48 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 266 persoane, cu 13 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 266 pacienţi internaţi la ATI, 230 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 590 sunt minori, 586 fiind internaţi în secţii, cu 21 mai puţin faţă de ziua anterioară şi 4 la ATI, la fel ca în ziua anterioară. Până astăzi, 65.963 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.