LocalSocial

80 de polițiști au acționat pe drumurile județului Vaslui. Au fost aplicate 400 de sancțiuni și reținute 22 de permise de conducere

Ieri, 28 iulie 2022, în intervalul orar 16.00 – 20.00, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, au acționat cu efective mărite, pe drumurile publice din județul Vaslui, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze de producere ale evenimentelor rutiere. Acțiunea a beneficat de sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Serviciilor Rutiere ale inspectoratelor de poliție județene Vrancea, Galați, Bacău, Neamț și Iași.

În cadrul activităților desfășurate de cei peste 80 de polițiști rutieri și de ordine publică participanți, au fost aplicate un număr de 400 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 218.000 lei, 265 fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și  ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, reținute 22 de permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost depășirea limitei legale de viteză (17), conducerea sub influența alcoolului(2), depășirea neregulamentară (2) și nerespectarea indicațiilor polițistului (1).

Exemplificăm:

Joi, 28 iulie 2022, ora 19:25, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona intersecției drumului european DE 581 cu drumul național DN 24, în proximitatea localității Crasna, comuna Albești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în străinătate (Anglia), condus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Huși, județul Vaslui.

Acesta a fost testat cu aparatul drug-test, pentru determinarea substanțelor psihoactive, fiind depistat pozitiv la cocaină. Ulterior, a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button