LocalSocial

Polițiștii în acțiune: „Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”

În perioada 29 august – 11 septembrie 2022, se va derula, la nivel național, campania de prevenire a victimizării minorilor „Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”.

Campania are ca scop creșterea gradului de siguranță al minorilor prin conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă, în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.

Anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special a minorilor.

Activitățile preventive vor avea loc în spații publice intens circulate de părinți însoțiți de copii (parcuri, promenadă, etc.).

Vor fi organizate sesiuni de informare cu părinții despre siguranța on-line a minorilor, siguranța în spațiile publice și acasă, info-pointuri și distribuire de materiale cu recomandări preventive.

Sfaturi și recomandări oferite de polițiști:

Stabilește-i copilului tău un program astfel încât să știi tot timpul unde este și ce face.Ai grijă când cumperi rechizitele. Fii atent la portofel, mai ales în magazinele aglomerate.

Spune-i copilului la cine să apeleze atunci când se ivește o problemă și stabilește o persoană care să-l supravegheze când nu ești lângă el. Discută cu copilul și asigură-l de toată disponibilitatea ta de a-l ajuta și îndruma.

Află care sunt prietenii copilului tău din viața on-line și off-line. În fiecare zi, dedică-i timp copilului tău, indiferent de vârsta acestuia. Nu uita că pe site-ul Poliției Române la secțiunea „Prevenire” poți găsi recomandări pentru siguranța ta și a copilului tău.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button