AgriculturaLocal

Prin înființarea Casei de Comerț Agroalimentare intermediarii dispar, iar marfa ajunge la consumatori

Prezent în județul Vaslui, Petre Daea, munistrul Agriculturii, a spus că în România avem o producție de tomate îndestulătoare, însă problemele apar atunci când vine vorba de valorificarea mărfii. O soluție în acest sens ar fi puterea în funcțiune a Casei de Comerț Agroalimentare, astfel încât întreaga producție obținută de fermieri, în special cei care nu au posibilitatea valorificării, să ajungă pe masa consumatorilor.

„Astfel am pune marfa pe masa consumatorilor prin evitarea intermediarilor și în acest fel se modelează și prețul în favoarea celor două verigi foarte importante. Atât în favoarea producătorilor, pentru că au unde să își valorifice întreaga producție și în favoarea consumatorului, pentru că are un preț mai convenabil pe care să poată să-l onoreze în coșul zilnic al cheltuielilor curente”, a explicat Petre Daea.

Cei 66 de legumicultori din județul Vaslui înscriși în programul „Tomata” au finalizat depunerea documentele justificative, în ceea ce privește comercializarea tomatelor în cadrul programului de susținere a producției de legume în spații protejate din 2022.  În perioada aferentă primului ciclu de producție, producătorii locali au scos pe piață la vânzare nu mai puțin de 242,3 tone de roșii.

Programul de susținere al fermierilor vizează obținerea unor produse românești de calitate superioară, competitive cu cele de pe piaţa europeană. Ajutorul de minimis susține cultivarea de tomate, ardei gras, kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde în spaţii protejate.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button