Militarii din Focșani au tuns gratuit peste o sută de copii și i-au pregătit cu rechizite pentru școală
Militari ai Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” şi ai Brigăzii 8 ROT „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani au tuns gratuit, la finalul săptămânii trecute, peste 100 de copii şi le-au oferit ghiozdane complet echipate, în cadrul proiectului „Pregătire pentru şcoală”, transmite Agerpres.
„Noi, în cadrul Brigăzii 282 Blindată, avem şi o fundaţie, Capela Militară ‘Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul’, prin care încercăm să derulăm mai multe proiecte de suflet, în special pentru cei tineri. În fiecare an, în cadrul proiectului ‘Pregătire pentru şcoală’, tundem şi dăm rechizite tuturor elevilor care ne calcă pragul. Proiectul a fost întrerupt doi ani, din cauza pandemiei, iar anul acesta am avut surpriza să avem foarte multe cereri. Cei trei frizeri din cadrul garnizoanei noastre au tuns la acest sfârşit de săptămână peste 100 de copii, cărora le-am oferit şi ghiozdane complet echipate cu ce trebuie pentru şcoală. Le-am dat şi binecuvântarea de început de an şcolar. Ne-am pregătit iniţial cu 60 de ghiozdane, dar au venit foarte mulţi copii, inclusiv din zona Tecuci, Adjud, Străoane, zone îndepărtate de Focşani, care s-au trezit de dimineaţă şi au venit cu microbuzul. Consider că facem prea puţin pentru copiii noştri, pentru educaţia lor. Şi dacă nu investim în educaţie, nu vom avea nicio şansă mai târziu”, a declarat, pentru Agerpres, preotul Ionel Vrînceanu.
Activitatea fundaţiei continuă şi pe parcursul anului şcolar, cu un program de meditaţii pentru elevii de clasa a XII-a care se pregătesc pentru Bacalaureat, în special pentru cei cu posibilităţi materiale reduse.