National
În prima jumătate a anului, economia României a crescut datorită unui volum mai mare de activitate a hotelurilor și restaurantelor și în domeniul IT&C
Institutul Național de Statistică susțin că Produsul intern brut al României a înregistrat, în Trimestrul II din 2022, o creştere cu +5,3% faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, iar în primul semestru al anului o creștere de +5,8%.
Acest lucru s-ar fi datorat în principal sectorului de servicii, în care INSSE include comerțul, dar și hotelurile și restaurantele, cu un aport total de +2,2% la creșterea economică. Deși revenirea în domeniul hotelurilor și restaurantelor este evidentă după ridicarea restricțiilor epidemice, ponderea acestui sector este de sub 3% din PIB.
În domeniul IT, denumit generic “Informaţii şi comunicaţii” creșterea netă (corectată cu inflația) în prima jumătate a anului a fost, potrivit INSSE de +24%. Acest sector are o pondere de 6,9% la formarea PIB şi a avut o contribuție la creșterea acestuia de +1,7%.
O contribuţie negativă la creșterea PIB a înregistrat-o industria (-0,2%), care are o pondere în economie de peste 25%.