Primii români abandonați de Blue Air au fost aduși în țară cu o cursă TAROM
O cursă specială TAROM a adus, azi noapte, din Israel, circa 150 de români. Erau clienți Blue Air, abandonați după ce compania a decis să-și anuleze zborurile. Principalul motiv invocat, blocarea conturilor, a dispărut. Administrația Fondului de Mediu a acceptat reeșalonarea, pentru 12 luni, a datoriei de 28 de milioane de lei. 54.000 de oameni au fost afectați de decizia Blue Air de a-și anula 400 de zboruri în perioada 6-11 septembrie. Bilanțul a fost făcut chiar de compania aeriană, care susține că astăzi va anunța când și în ce condiții își reia activitatea.
Mii de români sunt însă blocați în continuare în afara României. Guvernul a alocat companiei TAROM 5 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a organiza curse speciale pentru a-i aduce în țară pe pasagerii abandonați de Blue Air. Totuși, unii dintre ei nu au mai așteptat și s-au întors pe cont propriu. Este vorba despre zeci de turiști blocați, care au găsit locuri libere într-un autocar, însă drumul a fost un calvar. În locului unui zbor de două ore cu avionul, au fost nevoiți să parcurgă un traseu de 19 ore cu mașina.