România cere să intervină de partea Ucrainei la CEDO
Comunicatul integral al MAE România:
România a depus la Grefa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) vineri, 16 septembrie 2022, cererea de intervenție a țării noastre în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Federației Ruse la Curte, la 28 februarie 2022. Cauza nr. 11055/22, aflată în stadiu incipient pe rolul CEDO, are ca obiect încălcările grave ale drepturilor omului, comise în masă de Federația Rusă în cadrul agresiunii militare desfășurate pe teritoriul Ucrainei începând cu 24 februarie 2022.
Această intervenție a României are loc în cadrul eforturilor țării noastre de susținere a Ucrainei, ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva acestui stat, inclusiv prin intermediul instrumentelor de drept internațional. România își propune astfel să transmită un mesaj principial, în spiritul acțiunilor sale de promotor tradițional al justiției internaționale. Demersul României de a interveni în această cauză a fost inițiat la solicitarea părții ucrainene, transmisă după introducerea de către Ucraina la CEDO a cererii în formă completă, la 23 iunie 2022, urmată de comunicatul CEDO din 28 iunie 2022.
MAE reamintește că România și-a arătat susținerea pentru Ucraina în domeniul justiției internaționale și prin inițierea, la 2 martie 2022, alături de alte state 39 de state, a procedurilor pe rolul Curții Penale Internaționale, precum și prin Declarația de Intervenție în procesul aflat pe rolul Curții Internaționale de Justiție în dosarul privind „Acuzații de genocid în temeiul Convenției pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid (Ucraina c. Rusia)”, transmisă la CIJ la 13 septembrie 2022 (https://www.mae.ro/node/59586).