AdministratieLocal

Prioritatea zero! CJ Vaslui pregătește documentația pentru proiectele finanțate prin Programul „Anghel Saligny”

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că, în prezent, este în pregătire documentația aferentă proiectelor finanțate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Fondurile sunt destinate pentru lucrări de apă, canalizare şi modernizarea drumurilor şi podurilor.

Județul Vaslui a primit în total suma de 1.466.217.476 lei, din care suma de 837.838.558 pentru drumuri și poduri și 628.378.918 pentru apă și canalizare.

 „Pregătim documentația proiectelor, după care vom semna contractele de finanțare. În cadrul programului guvernamental, mai multe drumuri județene vor fi modernizate”, a spus Ciprian Trifan.

CJ Vaslui a depus în total pe Programul „Anghel Saligny” șapte proiecte în valoare de 180 milioane de lei. Este vorba despre două poduri mari de la Albești și Zizinca – Deleni și 50 kilometri de drumuri județene. Drumurile județene nu au mai fost modernizate și se află într-o situație extrem de proastă. Printre proiectele aprobate la finanțare se numără „Reabilitare și modernizare drum județean DJ 242C: Limită județ Galați (Gara Docăneasa) – Limită județ Galați (Gara Tălășmani)”, „Reabilitare și modernizare DJ 242 G: Vinderei (DJ 242C km 0+000) – Brădești”.

Programului „Anghel Saligny” are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii. Programul va funcționa pe modelul PNDL cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor.

Ca și categorii de obiective finanțate este vorba despre infrastructura tehnico-edilitară: drumuri, poduri, podețe, variante ocolitoare, apă și canal, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, racordul la sistemul de transport al gazelor.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button