Deschiderea podului de Brăila, amânată pentru încă trei ani
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a criticat pe reprezentanţii firmei care construieşte podul de la Brăila, pentru că fac declarații contradictorii privind termenul de finalizare al proiectului – ba la finalul acestui an, ba peste 3 ani.
„Când discut de Brăila parcă vorbim de persoane cu dublă personalitate, de Jekyll și Hyde. Când merg acolo eu sau directorul general CNAIR sau primul ministru, ne spun că până la sfârşitul anului e dat în folosinţă. Luaţi declaraţiile constructorilor, chiar şi imaginile. Apoi ne trimite hârtii. Una spun de fiecare dată când mergem acolo, apoi trimit hârtii în care ne spun că termină peste 3 ani. Am trimis şi eu şi directorul general de la CNAIR consilieri şi o echipă să evaluăm, că deja… Săptămâna vitoare sunt acolo”, spus Grindeanu într-o conferinţă de presă.
„Comporamentul ăsta dual, cel puțin, mă bulversează – una spui, după aia trimiți alte hârtii. N-aș vrea să trag concluzii înainte de a merge la fața locului. Fiecare companie încearcă să-și maximizeze profitul. Ăsta nu e un lucru contrar regulilor economiei de piață, doar că toată această maximizare trebuie să se facă conform legii, conform contractului semnat și chestiunilor asumate. Înscriu acea adresă într-un tertip pe care încearcă să-l facă această companie”, a mai spus ministrul.