Klaus Iohannis, despre bugetul pe 2023: „să nu ne întindem mai mult decât permite pătura”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referitor la bugetul României pe 2023, că, în contextul actual complicat, trebuie „să nu ne întindem mai mult decât permite pătura”. Priorităţile bugetului pe anul viitor sunt aceleaşi ca până în prezent, şi anume dezvoltarea, investiţiile, sustenabilitatea, pensiile, salariile şi un trai decent, a mai spus șeful statului, citat de Agerpres.
„Priorităţile sunt mereu aceleaşi: dezvoltare, investiţie, sustenabilitate, salarii, pensii, trai decent. Lucrurile nu vor fi absolut noi, temele pe care le-a prezentat coaliţia de la începutul guvernării vor rămâne în continuare temele centrale. Sigur, dacă la acestea nu se adaugă o situaţie care nu depinde de noi; dacă de exemplu preţurile pe energie cresc mai mult decât s-au făcut calcule până acum, acum trebuie adaptat acest obiectiv. Dar este la fel de bine posibil să scadă un pic şi atunci banii vor fi disponibili, sper eu, pentru lucrări de infrastructură, pentru investiţii care reprezintă cea mai bună variantă pentru a avea o creştere sustenabilă, adică o creştere care este continuă, nu într-o lună mai mult, pe urmă mai puţin”, a spus Iohannis. Ș
eful statului a adăugat că „lucrurile trebuie bine balansate şi trebuie să avem grijă în acest context complicat să nu ne întindem mai mult decât permite pătura, fiindcă nu ştim ce alte crize vor mai veni, nu ştim cum se va dezvolta situaţia pe frontul din Ucraina şi este foarte bine să fim pregătiţi să folosim banii de care dispunem pentru a permite creşterea economică, dar să nu folosim mai mult decât trebuie şi să rămânem într-un cadru macroeconomic sănătos”.