72 de cetăţeni străini, depistați la PTF Nădlac II, ascunşi în TIR-uri
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 72 de cetăţeni din Bangladesh, Etiopia, Siria, Sri Lanka și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse bunuri.
În data de 23.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, cu ansamblul rutier format din cap tractor, înmatriculat în România și semiremorca înmatriculată în Italia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o societate comercială din Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al automarfarului, câinele de serviciu a semnalat prezența unor persoane în mijlocul de transport, iar după deschiderea semiremorcii, au fost descoperiți ascunşi 37 de cetăţeni din Sri Lanka, ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Alt caz a fost înregistrat tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră arădeni alături de câinii de serviciu au efectuat controlul amănunțit al unui ansamblu rutier, condus de un cetățean turc. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta frigidere, pe ruta Turcia – Polonia. Cu ocazia verificărilor, au fost descoperite, ascunse printre marfa transportată, douăzeci de persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria și Turcia.
Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în urma unui control asupra unei autoutilitare conduse de un cetățean român ce transporta piese auto pentru o societate din Italia, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși printre bunurile transportate, cincisprezece cetățeni din Bangladesh și Etiopia, cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani.
În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.