Mai multe comune aflate în extremă dificultate vor primi bani de la CJ Vaslui
Mai multe comune vor primi sume de bani în cadrul rectificării a VI-a a bugetului local al județului Vaslui pe anul 2022. Astfel, la capitolul „alte servicii publice generale”, fondurile se suplimentează cu suma de 1.000.000 lei, din care 200.000 lei la fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale și 800.000 lei la transferuri între unități ale administrației publice locale pentru următoarele unități administrativ-teritoriale aflate în stare de extremă dificultate: comuna Coroiești – 200.000 lei; comuna Epureni – 300.000 lei; comuna Oșești – 100.000 lei; comuna Tătărăni – 200.000 lei.
Și în luna trecută, Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat acordarea unui ajutor financiar de urgență la mai multe UAT-uri. Pe lista comunităților care s-au confruntat cu probleme financiare a fost introdusă și comuna Viișoara, care a primit o sumă de 200.000 de lei.
„Am primit o adresă din comuna Viișoara, prin care ni s-a solicitat un ajutor financiar. Banii vor fi alocați pentru o serie de investiții și proiecte derulate la nivel local”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.
Restul comunelor aflate în stare de dificultate și care au primit bani în urma rectificării a V-a a bugetului local al județului Vaslui pe anul 2022 sunt: comuna Perieni – 100.000 lei; comuna Pochidia – 100.000 lei; comuna Puiești – 200.000 lei; comuna Voinești – 100.000 lei.
(Dănuț CIOBANU)