În cursul lunii sepctembrie 2022, Inspecția Muncii Vaslui a desfășurat o campanie care a vizat activitățile desfășurate de zilieri. Printre obiectivele acțiunii s-au numărat identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri și luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceștia a prevederilor legale; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea normelor legale; identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor și a tinerilor.
Nu în ultimul rând, s-a mai urmărit identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuale de muncă, precum și prevenirea traficului de persone în scop de muncă, identificarea unor posibile de astfel de cazuri și sesizarea organelor competente.
„În cadrul campaniei au fost verificați 12 beneficiari de muncă zilieră, care utilizau 154 de lucători sezonieri zilieri, din care 76 de femei, 78 de bărbați și 8 tineri sub 18 ani. Pentru nerespectarea prevederilor legale prevăzute în Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional au fost sancționați contravențional doi beneficiari de muncă zilieră și au fost dispuse 10 măsuri obligatorii”, a spus Gheorghe Chirvase, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)