National

Nicolae Ciucă anunță că pensiile vor fi mărite, dar nu mai mult cu 11%

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că este posibilă o majorare a pensiilor, însă aceasta nu va depăși 11%.

„Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat,” a declarat Nicolae Ciucă la finalul ședinței conducerii PNL.

Luna trecută, premierul Nicolae Ciucă a spus că există voința politică din partea coaliției de guvernare să fie crescute salariul minim și pensiile în 2023.

„Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, așa cum am discutat în Coaliție și am afirmat de fiecare dată, să susținem creșterea salariului minim și a pensiei, doar că aceste date, așa cum este și normal și responsabil, vor fi făcute public după ce avem proiecția de buget pe anul 2023. Este cât se poate de posibil, există voința politică atât a PNL cât și a PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie”, a spus el.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button